Invazia rusă din Ucraina a făcut ca echilibrul relativ de la granițele țării noastre sa fie pus în discuție. De asemenea în astfel de context acest conflict are un anumit risc de creștere și de polarizare. În istorie, precizează istoricul Alexandru Cristian, conflictele de la periferii au influențat și deciziile metropolei, iar ulterior au devenit conflicte în apropiere de metropolă care au dus la declinul sau dispariția acesteia.
România este parte a spațiului euro-atlantic. De asemenea, România este parte a Imperiului Mării condus de Statele Unite ale Americii, explică istoricul Alexandru Cristian.
În opinia acestuia, Imperiul Mării este un grup de state, condus de hegemonul american, care se luptă pentru a îndigui expansiunea grupului euroasiatic de putere, coagulat în jurul Federației Ruse și al Republicii Populare Chineze.
”Imperiul Mării este format din Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, împreună cu dominioanele sale, Canada, Australia și Noua Zeelandă, grupul de state care formează Commonwealth-ul dar și zona reprezentată de Uniunea Europeană.
De ce l-am numit Imperiul Mării? Pentru că liderul acestui grup de state este prin excelență o putere thalassocratică. În prezent, Statele Unite ale Americii se luptă pentru a deține hegemonia cosmotelurocratică, dominația supremă pe suprafața Pământului, a mărilor și oceanelor, dar și a spațiului”, precizează istoricul Alexandru Cristian.
În anii Parteneriatul Strategic, în data de 11 iulie 1997, data lansării Parteneriatului Strategic, România și-a sporit capabilitățile de apărare cu ajutorul Statelor Unite ale Americii, dar și puterea americană a sporit în Zona Extinsă a Mării Negre.
Proiecția puterii americane a fost folosită pentru descurajarea revirimentului geopolitic al Federației Ruse, dar și pentru oprirea centurii de foc pe care Federația Rusă a creat-o de la Kaliningrad până în Siria, portul Tartus.
”Statele Unite ale Americii doresc să construiască o Cortină de Oțel, un coridor compus din statele situate între Marea Baltică și Marea Mediterană, pentru a opri cavalcada geostrategică rusă.
Cooperarea în domeniul intelligence-ului, dar și a terorismului, a fost extrem de benefică pentru țara noastră și a fost un alt pilon solid al Parteneriatului Strategic. Extinderea Parteneriatul Strategic în alte domenii de cooperare, cum ar fi cel economic, cultural, științific, social este necesară dezvoltării țării noastre și creșterii capacității strategice a țării noastre.
Am avut contacte comerciale, ne-am permanentizat relațiile, am fost aliați fără alianță ( după definiția dată de prof. Ion Stanciu ) în Primul Război Mondial, am avut relații bune în perioada comunistă și am culminat cu Parteneriatul Strategic. După Parteneriatul Strategic a apărut Declarația Comună, care a întărit și mai mult Parteneriatul. Logica evenimențială istorică ne spune că ne îndreptăm spre o altă etapă a cooperării și anume cea a formalizării și a instituționalizării Parteneriatului Strategic. Acum, la peste sfert de secol și la peste un deceniu de la Declarația Comună, cred cu tărie că forma pe care relația bilaterală româno-americană trebuie să o aibă în vedere este negocierea, semnarea și ratificarea unui Tratat de Alianță”, mai precizează istoricul Alexandru Cristian.
Un tratat solid de cooperare și alianță între Statele Unite ale Americii și România ar reprezenta culminarea bunelor relații bilaterale și ar fi un mesaj puternic pentru partenerii noștri din Uniunea Europeană și Organizația Alianței Tratatului Atlanticului de Nord, argumentează istoricul.
Dacă Federația Rusă a invadat Ucraina provocând un conflict militar care debalansează puternic Regiunea Mării Negre, dacă Federația Rusă și-a dezvoltat mecanisme de A2AD, Anti-Acces/Area Denial, prin construirea unor capabilități în Marea Neagră, ”țara noastră nu poate riposta decât prin strângerea relației bilaterale româno-americane dar și a păstrării angajamentelor în Uniunea Europeană și NATO”.
”Un tratat de cooperare și alianță care să formalizeze domenii de cooperare și schimb la nivel de educație, cercetare, ecologic, turism, antreprenoriat, alături de excelentele relații la nivel militar-strategic dintre ambele state. Desigur că necesită mult efort și timp pentru această realizare care, în opinia mea, este posibilă și reprezintă rezultatul efortului depus de întregul aparat administrativ al țării noastre, dar și de administrația americană.
Nu este o prognoză sau o predicție, în prezent a ajuns să fie un instrument necesar pentru supraviețuirea statală a țării noastre, ceea ce va însemna un nou moment Snagov (n.red. – 4-5 aprilie 2003 – Reuniunea informală a primilor miniştri din cele şapte state invitate să adere la NATO, Snagov, România)”, încheie istoricul Alexandru Cristian.
Citește și: